Geoană, atac la Turcescu: „Cred că suntem în Cartea Recordurilor, în care un ofițer acoperit moderează o dezbatere prezidențială”

Geoană, atac la Turcescu: Cred că suntem în Cartea Recordurilor, în care un ofițer acoperit moderează o dezbatere prezidențială
Publicat: 29/05/2017, 14:59

Geoană a fost întrebat, luni, dacă apreciază că Robert Turcescu s-a achitat cu imparțialitate de sarcina de a modera dezbaterea din 2009, având în vedere dezvăluirile sale ulterioare, privind faptul că a fost locotenent-colonel sub acoperire.

„Privind acum în retrospectivă, în lumina pe care o revarsă abundența de dezvăluiri asupra acelui moment, ne face să ne uităm cu ochi proaspeți la acel moment. Cred că suntem în Cartea Recordurilor, în care un ofițer acoperit moderează o dezbatere prezidențială. În sine, este o operațiune excepțională. Nu știu dacă există undeva în lumea democratică cât de cât autentică o situație în care un ofițer acoperit să modereze. Cum un ofițer acoperit a ajuns în situația respectivă, asta este iarăși o întrebare interesantă”, a răspuns Geoană.

În acest sens, Geoană a afirmat că nu ar fi acceptat ca acesta să modereze dezbaterea dacă ar fi știut că este ofițer acoperit.

„Situația este absolut inedită și, într-un fel, arată încă odată un mod de operare și acesta este de fapt ce deranjează mai mult decât elementul personal, cu ce metode câștigă cineva alegerile. Este un lucru care, privind acum în retrospectivă, este absolut inacceptabil și cred că este o operațiune pe care cei care, eventual, repet, condiționez și contextualizez declarațiile mele, dacă au avut cumva în vedere să pună un acoperit să modereze o dezbatere prezidențială – este extrem, extrem, de grav”, a adăugat Geoană.

În plus, Geoană a precizat că este vorba despre „piese disparate dintr-un puzzle, dintr-un tablou” care conturează o „operațiune deliberată, determinată, de folosire a unor instrumente care depășesc limita democrației”.

La rândul său, deputatul PMP, Robert Turcescu, membru al Comisiei, a precizat că „celebra listă” cu avansările făcute „la secret” de Gabriel Oprea” și răspunsul MApN arată că avansarea sa în grad, sub „acoperirea” lui Oprea, s-a întâmplat la mult timp după dezbaterea prezidențială din 2009.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Noi ajutoare pentru români! Ministrul Muncii a anunțat două proiecte în valoare de 85 de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
SE PLĂTESC 1.000 de lei direct de la stat. Banii intră în cont cu o...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Cum ne ajută Inteligența Artificială să înțelegem mai bine virusurile?
×